Locul 1 sau ne așteaptă INFERNUL!** Ce șanse are Romania să se califice la CM de pe locul 2: posibil baraj cu Portugalia sau Franța. Care sunt variantele optimiste

Locul 1 sau ne așteaptă INFERNUL!** Ce șanse are Romania să se califice la CM de pe locul 2: posibil baraj cu Portugalia sau Franța. Care sunt variantele optimiste
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a început în forță campania de calificare la CM 2016, obținând trei victorii din tot atâtea partide, două dintre ele împotriva unor adversari incomozi, în deplasare (Estonia și Turcia). Toți visăm la o nouă prezență la Mondial, după o pauză de 16 ani, dar aceasta ne va fi garantată doar de obținerea locului unu în grup D. Cu alte cuvinte, dacă ne vom clasa pe locul doi, vom avea parte de adversari extrem de dificili în barajul din toamna lui 2013.

Nu vom fi cap de serie

Europa va trimite la Mondialul brazilian 13 echipe – cele 9 câștigătoare ale grupelor + cele patru câștigătoare ale meciurilor de baraj (echipa cu cel mai slab punctaj situată pe locul secund nu va prinde barajul, dar, având în vedere startul lansat al tricolorilor și situația din celelalte grupe, este improbabil ca România să fie „ghinionista”).

Astfel, deși s-au disputat destul de puține meciuri din actualele preliminarii, putem să ne facem o idee despre cum ar putea arăta barajul. Cu siguranță lucrurile se pot schimba, dar nu într-un mod radical, astfel că exercițiul de imaginație pe care vi-l propunem are acoperire.

Concret, presupunând că vom ajunge la baraj, cu certitudine nu vom fi cap de serie. În clasamentul FIFA dat publicității luna aceasta (clasament care a fost luat în calcul și anul trecut în stabilirea urnelor valorice și care ne-a trimis în urna a 4-a), naționala lui Piți ocupă locul 46, doar alte două echipe cu șanse la calificare de pe primele două locuri, din celelalte grupe, având în acest moment o clasare mai slabă: Slovacia (48) și Islanda (97). E adevărat, în funcție de rezultate, clasamentul FIFA se poate schimba, până în toamna viitoare, dar ține de domeniul fantasticului să devenim cap de serie.

Uitându-ne pe rezultatele de până acum și ținând cont de componența grupelor, putem afirma, cu risc mic de a greși, că Italia, Germania, Anglia și Spania își vor câștiga grupele. În aceste condiții, cel mai probabil Cehia, Suedia, Ucraina și Franța vor ocupa, în grupele respective și vor merge la baraj. În ceea ce privește restul grupelor, situația este puțin mai complicată, existând cel puțin trei echipe care speră la primele două locuri.

Îți prezentăm mai jos echipele care se luptă pentru primele două poziții în cele nouă grupe din Zona Europa (în paranteză am pus locul ocupat în clasamentul FIFA în acest moment)

Grupa A
Belgia (30)
Croatia (11)
Serbia (33)

Grupa B
Italia (8)
Cehia (22)

Grupa C
Germania (2)
Suedia (21)

Grupa D
Olanda (6)
Romania (46)

Grupa E
Elvetia (15)
Islanda (97)
Norvegia (26)

Grupa F
Rusia (12)
Portugalia (3)

Grupa G
Bosnia (29)
Slovacia (48)
Grecia (10)

Grupa H
Anglia (5)
Ucraina (42)

Grupa I
Spania (1)
Franta (13)

Capi de serie la baraj

Rusia (12) sau Portugalia (3) – indiferent cine castiga grupa, cealalta echipa va fi desemnata cap de serie la baraj
Franta (13)
Grecia (10) – în măsura în care va ocupa locul secund în grupa G
Croatia (11) – în măsura în care va ocupa locul secund în grupa A

Suedia (21) și Cehia (22) așteaptă cu sufletul la gură rezultatele din celelalte grupe. Cum e puțin probabil ca ele să aibă forța să detroneze Germania, respectiv Italia din poziția de lider, cele două țări speră ca Grecia sau Croația fie să se califice direct, fie să se claseze mai jos de locul doi în grupe, pentru ca ele să beneficieze de statutul de cap de serie.

În ceea ce ne privește, Rusia sau Portugalia (grupa F) și Franța (grupa I) sunt adversarii de evitat. Ceilalți posibili capi de serie sunt redutabili, fără doar și poate, dar am avea șansa noastră într-un eventual baraj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci din Superliga: cu ce club negociază
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci…
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n filme
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n…
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×